Centura neagră în perseverenţă

Foto: Arhiva personală

Pe antrenorul Petru Oltean l-am cunoscut la sfârşitul lui 2010, cu ocazia Cupei „Shin Daito” unde a participat cu sportivii Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe atât la întrecerile de ju-jitsu, cât şi la nou implementatul pangration. Pe omul Petru Oltean l-am cunoscut ceva mai târziu, în ianuarie, când am stat de vorbă despre CSM Sfântu Gheorghe, arte marţiale şi sport în general.

La o primă vedere, nu ai spune despre el că este antrenor de judo şi ju-jitsu. Fiind mic de statură şi având o privire care denotă mai degrabă iubire părintească decât duritatea unui posesor de centură neagră cu şase dani, nu îţi dă nici un indiciu că din mâna lui ies campioni. Are un Audi de 32 de ani despre care spune că şi-a făcut treaba. Ar vrea să-l schimbe, dar nu prea îşi permite, în schimb susţine că un om de sport adevărat nu intră în acest domeniu pentru a se îmbogăţi. Ba chiar iubeşte artele marţiale atât de mult încât atunci când s-a căsătorit i-a spus celei care avea să-i devină soţie că ori acceptă sportul în viaţa ei, ori se întoarce la casa părintească. Evident aceasta a acceptat şi acum Petru Oltean se mândreşte cu faptul că artele marţiale au ajutat-o pe soţia lui să se vindece de o boală gravă la claviculă.  De asemena, fetiţa în vârstă de trei ani a celor doi stă în sala de sport de la şase luni.

Sportiv de la opt ani

Antrenorul născut în localitatea mureşeană Căpuşul de Câmpie a fost atras de sport încă de mic şi acum, la aproape 42 de ani, poate spune că şi-a dedicat viaţa artelor marţiale.

„Am început sportul la opt ani. Am activat la Dinamo Braşov unde se pregătea şi Securitatea de pe vremuri şi am avut astfel ocazia de a învăţa tehnicile de autoapărare specifice poliţiei şi armatei. De asemenea, am avut contact şi cu wu-shu-ul, am avut un antrenor care preda thai chi. Apoi, în 1988 am venit ca antrenor la ASE Electro Sfântu Gheorghe, club care avea o secţie de judo la vremea respectivă. În paralel am avut tot timpul o secţie de judo şi de ju-jitsu. După revoluţie am făcut o întoarcere a judoului către origini şi am creat stilul pe care îl predau acum. Ţinând cont că eram mai mic am avut ocazia să intru pe lângă poliţie şi să fac antrenamente şi de autoapărare, deşi în perioada aceea nu erau admise. Multă lume susţine că li se interzicea să facă arte marţiale, dar se practicau artele marţiale şi ştia şi poliţia de ele. Chiar în Sfântu Gheorghe era o secţie de karate shotokan despre existenţa căreia ştia toată lumea.”

Dau regatul meu… pe-o sală

Foto: Arhiva personală

Despre clubul din Sfântu Gheorghe are numai cuvinte de laudă. Singura nemulţumire este însă faptul că în tot oraşul nu s-a găsit un loc în care să îşi antreneze elevii. De ani buni îşi duce studenţii la subsolul Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe, şcoală al cărui administrator este. Acolo a amenjat un vestiar şi o sală din care încearcă să scoată campioni.

„Condiţiile de la CSM sunt deosebite, doar că nu avem încă o sală dotată pentru judo şi arte marţiale. Nu poţi să pui la fiecare oră saltelele jos, îţi trebuie perne pentru lovit, makioara şi aşa mai departe. Sper să reuşim să amenajăm şi o sală în care să intrăm numai noi şi să facem arte marţiale. În primul rând îmi trebuie o sală… În cea pe care o avem nu se poate face performanţă. Are lăţimea de cinci metri şi lungimea de doisprezece metri şi, fiind la subsol, are tavanul foarte jos. Numai în luna decembrie am fost inundaţi de cel puţin trei ori.”

Şi acesta este adevărul. De cum intri în locul în care au loc antrenamentele, te loveşte un miros puternic de mucegai. Primul gând care îţi trece prin cap când intri în ceea ce ar trebui să fie o sală de arte marţiale este acela că te poţi îmbolnăvi dacă petreci câteva ore pe zi acolo. Sportivii transpiră iar sala nu se poate aerisi, motiv pentru care umezeala este crescută şi saltelele sunt mereu umede.

„După fiecare antrenament întoarcem saltelele în speranţa că se vor usca. Avem un lot de saltele olimpice, dar le ţinem în magazie pentru că nu avem o sală propice.”

Nici plata unei chirii pentru o sală nu poate fi luată în discuţie pentru că sunt vizibil mai puţini sportivi la o secţie de arte marţiale decât la una de handbal, de exemplu şi nu se pot strânge destui bani.

„În plus, nu pot cere bani copiilor pentru că iau pumni şi picioare în cap. Ei ar trebui să primească aceşti bani.”

Artele marţiale i-au vindecat un elev

Foto: Arhiva personală

Petru Oltean are un regret legat şi de cei care trec pragul încăperii pe care o denumim impropriu „sală” şi anume acela că tinerii şi părinţii acestora nu se mai îndreaptă către sportul de performanţă. Dar se luptă să suplinească această problemă prin dăruirea de care dă dovadă în încercarea sa de a băga artele marţiale în sufletele copiilor odată pentru totdeauna.

„Vremurile sunt de aşa natură încât trebuie să cunoşti puţină autoapărare, motiv pentru care multă lumea vine la sală ca să practice arte marţiale doar pentru asta. Partea competiţională este destul de grea pentru că iei bătaie, adică iei pumni şi picioare în cap. Dar din cei care vin fără gândul de a face performanţă, alegem sportivii care au calităţi mai bune şi lucrăm mai mult cu ei. Din păcate doar unu sau doi părinţi dintre cei care îşi aduc copii la sală spun că vor să-i îndrepte spre sportul de performanţă. Depinde şi de antrenor, rolul său este foarte mare. Trebuie să bage sportul sau arta respectivă în sufletul copilul.”

Şi pentru a întări importanţa artelor marţiale, antrenorul CSM Sfântu Gheorghe aduce în discuţie aportul lor în dezvoltarea sănătăţii şi caracterului omului.

„Artele marţiale au un rol deosebit şi pentru dezvoltarea caracterului. Chiar dacă sunt antrenor la CSM, am căutat întotdeauna să-i învăţ şcoala vieţii pe sportivi. În general elevii mei sunt descurcăreţi, au locuri de muncă bune, au una, două sau chiar trei facultăţi terminate. Nu ştiu să fie unul care să nu aibă un loc de muncă. De asemenea, prin artele marţiale se vindecă foarte multe boli. Am în sală un mare luptător care s-a tratat de epilepsie.”

Samurai Oltean Petru Sensei

Pentru a veni în sprijinul artelor marţiale, domnul Oltean a înfiinţat imediat după revoluţie o fundaţie, ca mai apoi să înfiinţeze şi un club. Ambele poarte denumirea de „Samurai”, cu precizarea că în numele clubului sunt incluse şi iniţialele OPS de la numele maestrului.

„Eu, ca antrenor, am înfiinţat trei forme juridice. Fundaţia „Samurai” imediat după revoluţie. Ulterior s-a schimbat legea sportului şi am înfiinţat Clubul Sportiv „Samurai OPS”. N-am vrut să pierd această idee de samurai care era vestitul războinic japonez. Cred că mă regăsesc întru totul în stilul acesta de luptă al samurailor, ju-jitsu este o artă a samurailor practicată pe câmpul de luptă în momentul în care îşi pierdeau toate armele.”

Foto: Arhiva personală

A treia realizare o reprezintă secţia de judo şi arte marţiale a Clubului Sportiv Municipal din Sfântu Gheorghe pe care a înfiinţat-o Carol Şanta, directorul clubului, după ce a văzut că elevii domnului Oltean au rezultate deosebite.

„Domnul Şanta a văzut că am avut multe rezultate şi în 2008 a înfiinţat secţiile de judo şi arte marţiale. Eu am transferat cei mai buni sportivi de la „Samurai OPS” la CSM şi în acel an am obţinut  locul trei pe ţară la sistemul demonstrativ, ca în anul următor să ne clasăm pe locul secund la toate secţiunile: demonstrativ, fighting şi general. Anul trecut am devenit din nou vicecampioni la demonstrativ, iar la fighting şi general am terminat pe locul al treilea. În 2011 nu trag speranţe să avem aceleaşi rezultate pentru că avem echipa destul de bătrână. Tot în 2010, după Campionatele Balcanice unde am luat un argint prin Ivan Vasilov şi un loc cinci prin Attila Szoke care a participat cu o semiruptură de muşchi. Ţinând cont că secţia este tânără, că oraşul este foarte mic şi baza de selecţie foarte mică, eu cred că avem rezultate foarte bune. Sportivii nu au salariu, nu au primit nici măcar un premiu pentru performanţele lor.”

Cu toate că unii din cei mai buni elevi ai săi vor să se retragă din cauza vârstei înaintate, că sala în care îşi ţine antrenamentele îi poate îmbolnăvi pe el şi sportivi, că îşi petrece 14 ore pe zi la şcoală şi în sală, Petru Oltean nu renunţă, spiritul de samurai care îi guvernează viaţa îl face să se trezească în fiecare dimineaţă cu acelaşi chef de muncă, să-şi întâmpine copiii cu zâmbetul pe buze în micuţa sală şi să se zbată mereu pentru obţinerea unui loc în pragul căruia să te întâmpine spunând mândru „Bine aţi venit în sala mea de arte marţiale!”

Acest articol a fost publicat în numărul 14 al revistei Sport Revolution.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: